Daniel Constantin: Nimeni din conducerea PC nu i-a cerut lui Coman nici măcar un covrig

Daniel Constantin: Nimeni din conducerea PC nu i-a cerut lui Coman nici măcar un covrig
Publicat: 20/12/2013, 13:41
Actualizat: 30/01/2019, 13:12

Președintele PC, Daniel Constantin, al cărui nume apare în stenogramele din referatul procurorilor DNA în cazul Coman, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nimeni din conducerea partidului nu i-a cerut lui Gheorghe Coman „nici măcar un covrig” și că este bine că instituțiile și-au făcut datoria.

„Nimeni din conducerea PC nu i-a cerut lui Coman nici măcar un covrig. Este rușinos ce a făcut și confirmă concluzia la care ajunsesem și noi: că e o persoană de o calitate îndoielnică. Din acest motiv, am și refuzat să particip la alegerile la care mă invitase. Dar ce a putut să facă întrece orice închipuire. E bine că instituțiile abilitate și-au făcut datoria”, a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Constantin, care este și ministrul Agriculturii.

Deputatul PC Gheorghe Coman negocia sprijinul politic pentru accesul în funcții publice, spunând că „fără politică nu poți să trăiești” și că „la orice partid se cere niște bani”, potrivit referatului procurorilor DNA.

Conform referatului trimis de DNA Camerei Deputaților, prin care se solicită încuviințarea arestării lui Gheorghe Coman, deputatul și-a stabilit un cerc relațional format din persoane care ocupau funcții de conducere în cadrul autorităților și instituțiilor publice atât la nivel central, cât și la nivel local, printre demnitari și lideri politici.

Procurorii au arătat că deputatul Gheorghe Coman intermedia prin aceste persoane rezolvarea, în afara cadrului legal, a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcții publice importante.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formațiunii politice județene pe care o conducea; angajarea într-o funcție publică de conducere a președintelui executiv al Organizației Județene Buzău a Partidului Conservator; intervenția la o echipă de control constituită din angajați ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.

Într-o discuție telefonică din 3 noiembrie, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcția de director adjunct la DSV, care, în urma unor „înțelegeri”, ar reveni Partidului Conservator.

În discuțiile telefonice interceptate de anchetatori apar și numele ministrului Agriculturii, președintele PC Daniel Constantin, al consilierului personal al acestuia, al președintelui ANSVSA, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al președintelui ANFP, al directorului APIA Buzău, al președintelui Consiliului Județean Buzău.

Deputații din Comisia juridică au decis vineri să îl invite luni pe deputatul Gheorghe Coman, pentru care ministrul Justiției cere încuviințarea arestării preventive, parlamentarii din comisie urmând să studieze dosarul până atunci.

Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă, a precizat că sesizarea privind încuviințarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman și dosarul acestuia se află la Comisia juridică, deputații din comisie putând să aibă acces la acest dosar de vineri până luni la ora 09.30, când se va întruni din nou comisia.

Ciucă a mai spus că membrii Comisiei juridice au la dispoziție trei zile, urmând ca luni să elaboreze raportul lor în cazul lui Coman, după care se va întruni Biroul permanent al Camerei Deputaților și apoi în termen de cinci zile plenul trebuie să se pronunțe în acest caz.

Ministerul Justiției a anunțat joi că ministrul Robert Cazanciuc i-a trimis președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, solicitarea de încuviințare a arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman într-un dosar penal instrumentat de DNA.

Direcția Națională Anticorupție a transmis către PICCJ cererea și referatul, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a solicita președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte corupție.

DNA a arătat, într-un comunicat, că deputatul a fost prins joi, după ce a fugit cu mașina la momentul flagrantului.

„Ulterior, procurorul șef al DNA, doamna Laura Codruța Kövesi a transmis către PICCJ cererea și referatul, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Coman Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se mai arată în comunicat.

Gheorghe Coman a fost adus, joi după-amiază, la sediul DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, unde a stat peste trei ore.

Coman a ieșit din sediul DNA însoțit de un avocat și a evitat să comenteze acuzațiile care i se aduc. Răspunzând întrebărilor ziariștilor, Coman a spus că este nevinovat și că nu crede că parlamentarii vor da aviz pentru arestarea sa.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales președinte PC Buzău săptămână trecută.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situației acestuia în justiție.

De asemenea, într-o discuție apare menționat și numele minstrului delegat pentru IMM și Turism, Maria Grapini.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
VERDICT FINAL pentru Simona Halep: NU mai are nevoie să mai aibă niciun clasament
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×